INS: Românii au câștigat cu 49 de lei în plus la salariu în luna iunie, față de luna anterioară. Cât iau, în mod real, angajații în mână față de anul trecut

INS: Românii au câștigat cu 49 de lei în plus la salariu în luna iunie, față de luna anterioară. Cât iau, în mod real, angajații în mână față de anul trecut
Publicat: 11/08/2022, 13:08
Actualizat: 11/08/2022, 13:09

În contextul valorilor ridicate ale ratei anuale a inflației, câștigurile salariale medii nete ale românilor sunt în scădere. În iunie, rata anuală a inflației era de 15,1%, iar salariile, nominal, cu 12,3%, ceea ce a făcut ca românii să câștige, în mod real, mai puțin, potrivit datelor Institutului Național de Statistică publicate joi.

După două luni de scăderi, indicele câștigurilor salariale medii nete a crescut, însă cu un procent foarte mic. Astfel, în luna iunie, acesta a ajuns la 101,2%, față de luna anterioară, mai, când era 99%, și aprilie, de 100,8%, în descreștere față de 105,8% în martie.

În luna iunie 2022, câştigul salarial mediu brut al românilor a fost 6.413 lei, cu 55 lei (+0,9%) mai mare decât în luna mai 2022, arată cifrele agregate ale INS.

Astfel, câştigul salarial mediu net a fost 3.977 lei, în creștere faţă de luna precedentă cu 49 lei (+1,2%).

Salariații români cu cei mai mulți bani, net, sunt cei angajați în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu 9.331 lei, iar cei cu cele mai mici câștiguri medii nete, în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte (2.186 lei).

Nominal, în luna iunie 2022 comparativ cu Iunie 2021, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,3%. Totuși, dacă este raportat la evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real1 a fost 97,6% ȋn luna iunie 2022 față de luna iunie 2021, deci cu 2,4% mai mic.

Față de luna precedentă, mai 2022, indicele câştigului salarial real a fost 100,4% ȋn luna iunie 2022. Comparativ cu luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 223,7%, cu 1,1 puncte procentuale mai mare decât cel înregistrat în luna mai 2022.

Cele mai mari creșteri salariale

În luna iunie 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut, comparativ cu mai 2022, ca urmare a acordării de prime ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale ori pentru performanțe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare), precum și a realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte). De asemenea, creșterile câștigului salarial mediu net s-au datorat aplicării prevederilor legale privind une le măsuri fiscale conform cărora unele categorii de salariații beneficiază de prevederi speciale în ceea ce priveşte impozitul, contribuţia la asigurări sociale şi contribuţia la asigurări sociale de sănătate, arată INS.

Astfel, cele mai semnificative creșteri ale câştigului salarial mediu net au fost:

  • cu 24,2% ȋn extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 23,2% ȋn industria alimentară, respectiv cu 22,1% ȋn agricultură, vânătoare şi servicii anexe;
  • între 11,5% și 18,0% ȋn activităţi de editare, fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea țițeiului, extracţia minereurilor metalifere;
  • între 4,0% și 7,0% ȋn fabricarea produselor textile, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), captarea, tratarea şi distribuţia apei, hoteluri şi restaurante, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, transporturi pe apă, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi aeriene, fabricarea băuturilor.

Au fost și scăderi ale câștigului salarial mediu net față de luna mai 2022, care au fost cauzate de acordarea în luna precedentă de premii ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare). De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost determinate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte/proiecte), precum și de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Potrivit INS, cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net au fost:

  • cu 16,5% ȋn fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 10,1% ȋn extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale;
  • între 1,5% și 6,0% ȋn activităţi de servicii anexe extracţiei, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), tranzacţii imobiliare, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice.

Angajații din sectorul bugetar au avut scăderi ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă ȋn învăţământ (-11,7%), în principal ca urmare a acordării ȋn luna mai 2022 a biletelor de valoare (tichete de vacanţă) și a reducerii ȋn luna iunie 2022 a sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței şcolare. Ȋn administraţia publică s-a înregistrat o reducere de -2,2%.

Ȋn sănătate şi asistență socială, câștigul salarial mediu net a crescut ușor comparativ cu luna precedentă (+0,7%).

Madalina Prundea
Absolventă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Facultății de Litere, Mădălina mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună